Cupa Mos Craciun la inot 2013

Maratonul lui Moș Crăciun la înot, o acțiune gândită de către Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” și Activ Club, s-a bucurat de succes, elevi, părinți și prieteni ai elevilor din „Peda” făcând valuri în cocheta bază sportivă.

„A fost distracție, voie bună, mișcare, dar poate cel mai important lucru obținut a fost acela că familii întregi au venit, cu mic, cu mare și preț de cateva minute au petrecut momente plăcute alături, practicând sportul”. Gândirea pozitivă este foarte importantă în viața unui om! Drept dovadă stă faptul că am crezut mereu în Moș Crăciun, în faptul că el există, și uite că recent am avut ocazia să îl întâlnim“ a mărturisit Gabriel Iazbinscky, profesor de sport.      

Acesta s-a arătat impresionat de un eveniment derulat, în premieră, în urmă cu câteva zile, „Maratonul lui Moș Crăciun la înot“, o acțiune gândită de Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal“ și Activ Club Arad. Obiectivul acesteia fiind  mobilizarea unui număr cât mai mare de persoane care să vină la baza sportivă Activ Club și să practice, în familie, înotul. 

Timp de 9 ore și 37 de minute, elevi, părinți, prieteni ai elevilor din Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“ au făcut „valuri“ în cocheta bază sportivă. A fost distracție, voie bună, mișcare, dar poate cel mai important lucru obținut a fost acela că familii întregi au venit, cu mic, cu mare, și au petrecut momente plăcute alături, practicând sportul. Acest lucru l-a dorit dealtfel „Moșul“, atunci când a gândit evenimentul, și a plecat încântat de ceea ce a văzut la bazin.
           
Normal, au fost și concursuri și s-au stabilit și recorduri! Iată câteva dintre acestea:
- au participat, la prima ediție a „Maratonului lui Moș Crăciun la înot“, 125 de persoane din care au fost 18 familii;
- record la categoria peste 15 ani, la numărul de bazine parcurse (150 bazine = 3000 metri), Grama Mihaela, elevă în clasa a X-a la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal“;
- record la categoria sub 10 ani, la numărul de bazine parcurse (104 bazine = 2080 metri) metri), Șomlea Matia, elev în clasa a I-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi“;
- cea mai numeroasă familie, familia Șomlea cu şapte membri;
- cei mai mulți metri parcurși de o familie, familia Stoica - şase persoane (405 bazine = 8010 metri);
- cea mai numeroasă clasă de elevi participantă, clasa a V-a B a aceluiaşi liceu - 12 elevi, conduși de diriginte, prof. Kelemen Violeta.

„Aceasta a fost povestea primei ediții a «Maratonului lui Moș Crăciun la înot». Sperăm ca și anul viitor să fie alături de noi minunații parteneri, pentru că acum avem deja de «dărâmat» recorduri!!! Mulţumirile «Moşului» şi ale tuturor participanţilor se îndreaptă spre ActivClub, Primăria municipiului Arad, Via Carmina, Bebelino (d-na Laura Cios și soțul), ArchiveBlue, Galleria Arad. Tuturor participanților și partenerilor le dorim, Crăciun Fericit!“ a precizat Gabriel Iazbinscky. 

Cupa Mos Craciun la inot 2013
Cupa Mos Craciun la inot 2013

Maratonul lui Mos Craciun la inot, o actiune gandita de catre Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal si Activ Club, s-a bucurat de succes, elevi, panintii si prieteni ai elevilor din "Peda" facand valuri in cocheta baza sportiva.

Cupa Mos Craciun la inot